confesiunile celei ce nu intelege nimic

....stii, cand stai, pur si simplu si incerci sa iti creezi un vid in minte. e rau sa ai o memorie buna. iar atunci cand e vorba despre memoria sentimentelor e si mai rau. simt ca nu mai pot sa respir. poate e mai bine asa, in fond la ce bun atata respiratie. nu facem decat sa evacuam dioxid de carbon in atmosfera. exista franturi de evenimente, e ceea ce mi-a scapat de la auto- provocarea unei "eternal sunshine of the spotless mind". uneori vin in bucati usor de digerat, alteori insa sunt mai mari, pline de semnificatii, insotite de mirosuri si atingeri si cuvinte care dor, inca, si dupa atata timp.
de ce esti acolo si eu sunt aici? de ce nu m-ai ales, desi ochii si gura si inima si mangaierea ta spuneau ca ma vrei, pentru totdeauna? de ce ai impresia ca ne vom putea minti fiecare, in viata lui? si mai ales, de ce crezi ca "I'm there too" va mai suna la fel, vreodata?
imagini alterate, cuvinte plate si pareri "politically correct" nu inseamna comunicare, la fel cum "prietenie" se potriveste in alte cazuri.
azi am deschis playlist-ul si prima melodie a fost "let it be". nu cred in coincidente. si nici tu. sau cel putin nu credeai. dar acum mananci pizza si nu mai esti curios.
timpul e furios si uita repede. prea repede. iar eu am fost, sunt si voi fi fragila....